Italia, una dintre țările europene cele mai afectate de actuala pandemie, a luat mai multe măsuri care să îi ajute pe fermieri să treacă peste dificultățile financiare. Mulți dintre producătorii agricoli, mai ales cei mici, nu mai au unde să își vândă marfa, mai ales după închiderea restaurantelor pe care le aprovizionau.

De aceea, guvernul italian a pus la punct un fond de 100 de milioane de euro pentru a sprijini întreprinderile agricole. Din acești bani, instituțiile financiare acordă credite speciale, în condiții avantajoase pentru fermieri. Mai mult chiar, băncile sunt obligate să amâne până la 30 septembrie plata ratelor pentru creditele acordate fermierilor. De asemenea, a fost înființat un fond care să permită protejarea lucrătorilor sezonieri în agricultură în așa fel încât aceștia să nu renunțe la activitatea temporară; de altfel, acești lucrători, mulți veniți din state est-europene, vor avea parte de compensații pentru o perioadă limitată.

În plus, ministrul italian al agriculturii a anunțat că fermierii vor primi, în toamnă, un avans sporit din subvențiile cuvenite, adică 70% în cazul plăților pe suprafață, așa cum permite Comisia Europeană în aceste condiții speciale.

Guvernul de la Roma a mai decis să dea sume importante pentru promovarea în străinătate a consumului de produse alimentare fabricate în Italia. De asemenea, ministrul agriculturii îi îndeamnă pe italieni să îi ajute pe fermieri consumând produse alimentare italiene.

 

Autor: Cătălin Lența