Author: asdar

Editorial

EDITORIAL – Când o să fim egali…

Tare bine o să ne mai fie, tuturor; și fermierului, și mie, consumator, și IMM-istului (iertare, nu eu am inventat termenul), și statului, care ne taxează pe toți. Mă rog, pe majoritatea. Și o să vorbim de egalitate atunci când toți vom avea acces similar la sursele de finanțare, când toți vor avea acces neîngrădit la piață și când statul nu îi va mai privi pe unii ca și cum ar fi cu stea în frunte. Și când toți vom plăti proporțional dar egal ce se cuvine. Sau când măcar grija statului va fi egală pentru toți, indiferent de sărăcia de moment a bugetului. Că acum, unele cheltuieli sunt mai mult de atât, sunt investiții; și ai nevoie de viziune și strategie pentru a înțelege că agricultura este o certitudine pentru viitor. Până o să mutăm în Europa sau în plan local fabricarea unor produse de strictă necesitate, agricultura este deja aici, doar că nu trebuie lăsată să moară.

Iar asta nu se face doar că strădania fermierului sau țăranului, măcar pentru argumentul că statul are mai mulți bani. Adevărat că la ultima rectificare bugetară Ministerul Agriculturii a primit 100 de milioane de lei. Bani cu care să fie asigurate sumele necesare garanțiilor de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderile din sectorul agricol. Deocamdată atât, deși la rând stau multe alte proiecte. Este nevoie, și nu mai trebuie să amintesc, de mulți, foarte mulți bani pentru irigații. Ceea ce va duce, an de an, la scăderea sumelor plătite drept despăgubiri fermierilor pentru ce a stricat seceta. Deci, nu e o cheltuială, ci o investiție cu recuperare sigură, și nu în 100 de ani.

Și să nu mai spunem prea multe de banii care ar urma să fie dați fermierilor care au avut pierderi imense din cauza Pestei Porcine Africane, a stricăciunilor produse de animale sălbatice, dezastre naturale sau de situația de acum, când o lume întreagă încearcă să nu se lase îmbolnăvită. Și ce facem noi, în România? O să observăm că mai nimic sau prea puțin, deși soluțiile nu lipsesc. Și nici banii.

Uniunea Europeană are un fond de rezervă pentru situații de criză în agricultură, undeva la 480 de milioane de euro, bani pe care acum fermierii îi cer, la fel ca europarlamentarii cu afinitate pentru domeniu. Și ce spune comisarul pentru agricultură, polonezul Janusz Wojciechowski? ”Suntem cu toții conștienți că eliberarea rezervei de criză înseamnă în cele din urmă mai puțini bani pentru plăți directe, adică banii pe care fermierii noștri se bazează în mod constant. Aceasta nu pare să fie o mișcare bună în actuala criză”. Pe scurt, nu.

Și atunci cum îi mângâiem pe fermieri? Tot comisarul Wojciechowski vorbește de suta de mii de euro pe care fiecare stat comunitar o poate da fiecărei ferme sau de cele 800.000 de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii din sectorul procesării. E o situație excepțională, înțelegem asta și nu o să ne opunem, susține comisarul. Numai că, știm asta, banii trebuie dați din bugetele naționale, nu de la cel european. Iar în România nu spune nimeni nimic, de parcă ar fi o taină care trebuie apărată cu orice preț. Chiar așa de săraci suntem la buget încât ne facem că nu înțelegem că nu e vorba de bani pentru ca un fermier sau altul să își schimbe mașina de teren sau să plece prin țările calde? Înafară de fermieri, care oficial mai vorbește despre banii ăștia?

Doar că nu e peste tot așa, alții, și nu prea departe, au înțeles urgența și se mișcă deja. Acum, ca să le fie bine mai târziu. Uite, Grecia, de exemplu. Da, Grecia, ai cărei lideri au înțeles și anunță că dau 400 de milioane de euro pentru fermierii care suferă din cauza pandemiei. Atena a priceput ce a spus comisarul europen pentru agricultură în chestiunea derogărilor de la regulamente și împarte 150 de milioane de euro, de la bugetul de stat, în părți de câte 100.000 de euro pe fermă. Și nu e tot – încă 40 de milioane de euro vor fi ajutoare de minimis, până la 25.000 de euro pentru o fermă. De asemenea, 100 de milioane de euro merg către sectorul pescuitului, iar ce rămâne, adică alte 110 milioane de euro sunt împărțite agriculturii prin PNDR-ul lor. Și Grecia e țara care recent a trecut printr-un faliment.

Autor: Cătălin Lența

Editorial

EDITORIAL – Agricultura nu stă acasă, așa că nu o încurca

Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate să se oprească. Și, la fel ca multe alte domenii din economie, ar cam avea nevoie de o mână întinsă din partea statului. Stat care, din grabă, neștiință sau lipsă de bani, o cam trece cu vederea, ba chiar, din grabă, uneori o și încurcă.

Acum am aflat că este prelungită starea de urgență cu încă o lună, cu interdicțiile în vigoare. Adevărat că există câteva excepții pentru țărani și fermieri, dar tot nu văd nici un fel de ajutor financiar concret și substanțial pentru agricultură.

Aștept, și nu doar eu, declarații serioase în acest domeniu. Sigur vă amintiți că, acum puțin timp, Comisia Europeană transmitea că nu se opune de nici un fel ca fermele românști să primească sprijin direct de până la 100.000 de euro fiecare, sau chiar și mai mult în anumite domenii. Care dintre noi a auzit că Guvernul măcar se gândește la asta? O informație ”îngropată” și evitată apoi devine irelevantă, de parcă nici nu ar fi fost. 

Cred că problema este că sumele respective ar fi urmat să fie date din bugetul național, care, nu-i așa, e extrem de strâmtorat și numai la agricultură nu se gândește acum. Întrebați oficialii din domeniu care este stadiul acestei idei, dacă măcar iau în calcul această posibilitate, dar acum, nu peste zece ani. Aflu, în schimb, aproape triumfalist, că și anul acesta continuă câteva programe de sprijin în agricultură, de exemplu cel pentru tomate, cel pentru usturoi sau cel pentru câteva rase autohtone de porci. Și ce mare realizare e asta, când știam lucrul ăsta de ceva vreme, chiar din vremea când se făcea bugetul pe 2020? Care sunt reacțiile rapide pe care ar trebui să le aibă autoritățile? Și nu numai pentru micul producător, pentru care ordonăm păstrarea piețelor deschise, cu toate riscurile sanitare care vin la pachet? Unde e viziunea de ansamblu, dincolo de promisiuni?

Evident că ținem la micul producător, îl respectăm și îi cumpărăm produsele, dacă ieșim din casă sau dacă există vreo inițiativă de distribuție direct la ușă. Dar cel mare ce să facă atunci când vede că vechea lui ”prietenă”, seceta, nu se dă bătută nici anul acesta și se vede obligat să iasă public și să strige că acele comisii care să-i constate paguba nu există nici măcar pe hârtie? Acum vin valuri de asigurări dinspre minister că o să li se plătească despăgubiri. Când, că bugetul a mai strâns câteva găuri la curea și nici nu dă semne că se va ”îngrășa” peste noapte?

Ba mai vii și cu tot felul de decizii care dau peste cap activitățile pur comerciale ale unora. Rămân la ideea că nu ne paște nici un fel de criză alimentară, că decizia de interzicere a unor exporturi agricole a fost pripită și neavenită. După ce m-ai făcut să cred că în România vor lipsi biscuiții și pufuleții, acum se încearcă a fi dres busuiocul. Dar contractele în derulare, brusc suspendate de o recentă ordonanță militară? Cine plătește despăgubiri celor ce au avut de pierdut, și nu puțin? Mi se spune că deciziile au fost luate pe baza unor date transmise (posibil eronat) de cei în măsură să o facă, iat decizia cu interdicții a venit în consecință, iar acum este reanalizată. Repet, cine plătește totuși pierderile, că uite, Rusia atât a așteptat și exportă grâu la greu?

Și, după ce ai noștri reușeau, de bine, de rău, să trimită produse de panificație în Spania, Italia, Marea Britanie sau chiar Australia și Noua Zeelandă, acum vii tu, oficial, și anunți că interzicerea a fost o greșeală și că o să o repari? Sunt cazuri în care o săptămână de întârziere face diferența între a continua afacerea și a da faliment. Sunt oameni și firme care s-au chinuit ani de zile să intre pe o piață externă sau alta, cu mari cheltuieli, că, sincer, nu mureau australienii după pufuleții românești. Ba poate nici nu știau că există. Cred că, dacă apare o problemă, o să exporte ministerul pufuleți și eugenii. Din producția proprie.

Autor: Cătălin Lența

Editorial

EDITORIAL – Și dacă alții interzic exportul de produse alimentare?

Mă uit la declarațiile celor trei care gestionează la televizor criza sanitară. Și îl ascult pe ministrul de interne cum anunță că ”pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul următoarelor produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei, zahăr, produse de brutărie, biscuiți, turte. Procedurile de export aflate deja în derulare se supendă pe durata stării de urgență”. Asta, la scurt timp după declarații ale premierului care trimiteau direct la această decizie. ”Nu ne putem permite să acceptăm ca din lăcomie unii proprietari de cantități de cereale să trimită la export și să ne lase fără grâu. Aici va trebui să luăm măsuri foarte clare, mai ales că datele preliminare pe martie ne arată că e un adevărat dezmăț în materie de cereale”, îl citez pe premier.

Poate că întâi să cuvenea să ne anunțați că ne paște și o criză alimentară, deși e prima oară când auzim acest lucru. Grija de a nu rămâne România fără grâu până la următoarea recoltă este lăudabilă, numai că nu prea s-a întâmplat asta în ultima vreme. Știm că producția de grâu a fost, anul trecut, de puțin peste 10 milioane de tone. Consumul? Hai să spunem jumătate, ba chiar 60%. Și tot rămân câteva milioane de tone care puteau fi vândute. În Egipt, în Algeria, ba chiar și în Italia. Sunt piețe pe care grâul românesc se bate din greu cu cel provenit din Ucraina sau Rusia. Știu, o să se spună că din astfel de afaceri câștigă mai mult traderii, că prea puțin se întoarce fermierului român. Și cred că e așa, dar în lipsa traderilor (cărora nu vreau să le devin avocat), cine cumpără grâul de la fermierul român? Statul poate, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale? Dar, chiar așa, nu avem rezerve de grâu, bine păstrate, care să poată fi scoase de la rezerva de stat și date oamenilor dacă va fi foamete? Ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla, pentru că, în ciuda pandemiei, fermierii sunt în câmp de multă vreme. Pe ei îi afectează mai mult seceta decât teama că s-ar putea îmbolnăvi.

Decidem acum interzicerea exporturilor mai multor categorii de produse alimentare. Asta înseamnă, cred eu, că ne-am luat o piatră de pe inimă. Să stăm liniștiți, că nu o să ducem lipsă.

Dar, mă întreb, dacă și alte state sunt cuprinse brusc de grija alimentelor produse în țările respective? Dacă interzic și ele exporturile? Stau și socotesc – la ora actuală România mai are vreo 3 fabrici de zahăr și nu acoperă consumul intern. Iar perspectiva în acest domeniu e și mai sumbră, pentru că tot mai mulți fermieri renunță la cultura sfeclei de zahăr (poate și din cauza interzicerii tratării semințelor cu neonicotinoide). 

La cartofi e cam la fel. De unde, până nu demult aveam cartofi să pavăm toată țara, acum nu mai putem asigura consumul intern. Cam la limită, dar tot ar mai trebui ceva pentru acoperire totală. Și aducem cartofi din Germania, Belgia sau Franța. Nu spun că aceia de la Lungulețu sau cei din Covasna nu sunt buni; sunt excelenți, dar nu îi găsești totdeauna. Și atunci?

Sau la carnea de porc. Nici nu mai aduc aminte că mare parte din consum este asigurată din ce se aduce din țări europene. Și lista e destul de lungă, nu-i așa? Roșii, salată, castraveți, ridichi – de multe ori cumperi produse care au un singur punct comun cu România – cel de vânzare.

Așa că, decât măsuri de acest gen, nu mai bine ar începe statul să se ocupe cu adevărat de agricultura românească? Nu cu jumătăți de măsură, nu cu declarații și interdicții, ci cu sume mult mai mari decât ar visa fermierii. Că nu s-ar pierde, așa cum s-a întâmplat cu tot felul de investiții strategice. Fiecare leu dat unui fermier e un plasament sigur, o investiție care aduce profit, măcar pentru că ne ține pe toți sătui. Să dea statul bani și pentru solariile cu roșii, dar și pentru maternitățile de scroafe; să ridice silozuri, dacă tot spunem că pe alea ”comuniste” le-au luat traderii. Să dea bani pentru canale și stații de irigare, dar mult mai mulți, ca seceta nu se va termina doar pentru că vrea un politician sau altul. Degeaba vine cineva acum cu explicații că nu sunt destui bani pentru agricultură. Nu ajută, pentru că mâine s-ar putea să nu fie destulă mâncare.

Autor: Cătălin Lența

Editorial

EDITORIAL – Bani europeni, la toți și cât mai mulți

Toată lumea îți vorbește de bani europeni, de cum să crești o afacere sau alta cu fonduri comunitare, de cât de ușor sau greu se obțin și multe altele asemenea. Știm cu toții că adevărul se schimbă în funcție de interese, așa că Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii nu vrea să fie un actor interesat financiar în această chestiune, ci doar să te ajute să aduni mai ușor informațiile (de multe ori împrăștiate prin tot internetul). Să fie sprijinul pe care te poți baza, fără să aștepte să dai tu ceva înainte și apoi să te ajute. Și acesta este unul din țelurile campaniei ”Agricultura, o șansă pentru România”, prin care ASDA își propune să contureze, odată pentru totdeauna, un cadru clar, stabil și predictibil în care să se așeze fermierii români, alături de partenerii de afaceri.

Iar argumentele în acest sens nu lipsesc, ba chiar curg de la sine. Mai ales că acum se arată a fi cel mai potrivit moment pentru un proces de reflecție și adunare a ideilor bune. Este adevărat că fermierii, cu teamă uneori, sunt în câmp sau în grajduri și își fac treaba. Dar toți ceilalți, care pot determina soarta lor, sunt, credem noi, în izolare și, dincolo de treburile curente, ar avea vreme. Tot nu iese nimeni în perioada asta pe la expoziții, simpozioane sau manifestări de tot felul, așa că putem profita.

Și dacă tot vorbeam de argumente, să folosim puțin puterea cifrelor. Nu poți vedea că, dincolo de o creștere organică, firească, agricultura românească s-a hrănit bine cu banii europeni. Nu cred că am fost vreodată cu adevărat ”grânarul Europei”, dar este sigur că acum am devenit a opta putere agricolă în Uniune. Adică, după ultimele date valabile, o valoare a producției agricole de aproape 19 miliarde de euro. Iar banii ăștia au fost ”făcuți” după alocări comunitare generoase. 

Numai anul trecut, pentru agricultură și dezvoltare rurală, România a primit 2,7 miliarde de euro (sumă ce include plățile directe și investițiile realizate prin programul de dezvoltare rurală). Și sumele au venit după altele, respectiv, în 2018, 1,18 miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor pentru dezvoltarea rurală și 1,77 miliarde de euro plăți directe.

Mai este nevoie de alte argumente financiare? Nu cred, mai ales că de obicei sumele sunt greu de reținut. Dar știm, noi cei de la Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii din România, că acesta e drumul corect și de aceea vrem ca fiecare fermier, mic, mijlociu sau mare, fiecare afacere din domeniu să aibă parte de o sumă cât mai consistentă din fondurile comunitare. Știm, sunt reguli clare, sunt ghiduri de absorbție, sunt instituții specializate în accesarea și derulare proiectelor, dar știm că există și sceptici sau unii de-a dreptul ostili acestor chestiuni. Treaba lor, rolul ASDA și al campaniei ”Agricultura, o șansă pentru România” este de a face totul mai simplu, de a ”traduce” ceea ce uneori pare de neînțeles, de a oferi o cale clară în hățișul normelor europene (să recunoaștem, destul de stufoase uneori).

De aceea va chemăm să ne fiți parteneri, nu pentru a da bine în statisticile pe internet, ci pentru a schimba ceva. Pentru a putea spune, și nu peste mult timp, că nu mai sunt fermieri care nu știu cum sau nu au curaj să se apropie de banii europeni. Proiectul ”Agricultura, o șansă pentru România” nu este o afacere, nu este ”o vacă de muls”, ci doar are menirea să adune tot ce se poate strânge bun și a întoarce către fermieri. Și către țărani, de multe ori prea mici pentru a fi luați în calcul, în mod direct, la împărțirea fondurilor comunitare.

Autor: Cătălin Lența

 

Editorial

EDITORIAL – Cu adevărat, agricultura este o șansă. Și acum e momentul

Suntem ocupați mai toată ziua cu lupta împotriva pandemiei și cei mai mulți stăm blocați în casă, privind temători la cifrele care se tot rostogolesc amenințător pe televizor. Ne tot spunem că o să treacă și ne gândim prea puțin la ce va fi de făcut după. În timpul ăsta, fermierii, mici sau mari, țăranii, medicii veterinari, agronomii, tractoriștii sau mecanicii, nu au vreme să își facă griji pentru că agricultura nu așteaptă. 

În toată această stare de așteptare generală, acum e momentul să se schimbe multe în agricultura națională. Păstrând lucrurile bune, inclusiv ideile și fondurile europene, agricultura românească are nevoie de o schimbare care să ne facă să nu mai vorbim de potențial, care să ”șteargă” deficitul de un miliard de euro în comerțul agroalimentar. 

Și pentru asta, Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii din România a lansat campania ”Agricultura – o șansă pentru România”. Acțiune care, împreună cu partenerii actuali, chemând alături pe toți cei implicați într-un fel sau altul în agricultură, poate să miște lucrurile din loc. Nu cu vorbe, ci cu faptele tuturor. Sunt pe mai departe atât de multe de făcut și, din păcate, de prea multe ori acțiunile la nivel de societate nu au aceeași direcție, care să ducă, măcar acum, agricultura românească alături de marile agriculturi.

Ce vrea de fapt Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii din România și al său proiect ”Agricultura – o șansă pentru România”?

În primul rând să îi reașeze, în mintea tuturor, pe fermieri în locul social care li se cuvine. Să le dăm respectul cuvenit, pentru că de ei depinde, în mare parte, ce și cât vom mânca mâine. Să facem să dispară ideea că fermierul e și el, acolo, la baza societății, că oricine să pricepe  la agricultură, că nu e mare lucru să ai câteva hectare de pământ sau o fermă de vaci. De fapt, știm cu toții că nu este așa, că, dincolo de știință și pasiune, agricultura înseamnă infinit mai mult. Chinuri, renunțări, gânduri negre când nu plouă sau băncile ezită cu finanțarea, teama că o piață se poate prăbuși – și astea sunt părți din viața fermierului, mic, mijlociu sau mare. Dar câți dintre noi se gândesc, măcar în treacăt, la astea? Nouă ne trebuie mâncare –  destulă, de calitate și ieftină. De aceea trebuie să ne schimbăm felul în care îi vedem pe agricultori.

Dar și mai important este modul în care fermierii sunt priviți de cei care le pot decide soarta, fie că vorbim de cadrul legislativ, fie de cel financiar. Sigur, există bune intenții și acțiuni și mai bune, dar nu întotdeauna suficiente. Nu ajunge să ne gândim ”frumos” la fermieri, trebuie să îi așezăm, odată pentru totdeauna, în mijlocul acțiunilor noastre; pentru că poți trăi, uneori, fără mașină sau un televizor de ultimă generație, dar niciodată fără mâncare.

Iar în vremuri grele, de tulburare generală și de perturbare a lanțurilor alimentare, se arată importanța fermierului român, care produce aici, lângă tine. Și care îți poate pune mâncare pe masă acum și nu mâine sau cândva, când o să ajungă la tine ce cultivă alții la mii de kilometri.

Și iată încă un motiv pentru care Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii din România derulează proiectul ”Agricultura – o șansă pentru România”. Iată de ce încurajăm, din toate puterile, consumul de produse agroalimentare românești, iată de ce vă chemăm, pe toți, să fim solidari cu fermierul român nu doar în vorbe.

Iată de ce căutăm să găsim toate canalele alternative de comercializare a produselor românești, indiferent de produs și cantitate. De prea multe ori ceea ce produce un țăran sau altul, un mic fermier dacă vreți, nu ajungă la consumatorul final, deși experiența comercială ne dovedește că soluții sunt.

Și pentru asta susținem asocierea producătorilor, ca să fie de toate pentru toți și în cantități îndestulătoare. De calitatea cerută și disponibile atunci când avem nevoie. Iar asocierea duce, inevitabil, și la mai multă putere, de producție, de negociere, de distribuție directă, nemijlocită, către noi, consumatorii.

Pentru toate acestea, și pentru multe altele, există Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Agriculturii din România și al său proiect ”Agricultura – o șansă pentru România”. Vino alături, implică-te și fii parte din proiect. Pentru că acum e momentul și acum se poate.

Autor: Cătălin Lența