După ce a decis că a rezolvat problema sanitară a pandemiei, Comisia Europeană coboară ecologia din pod și ne arată două direcții în care trebuie să meargă femierii europeni și agricultura lor. La o primă vedere și cam de deasupra, amândouă par a pune o mare problemă agriculturii din multe state europene și ridică fermierilor o provocare – mai continuă cu ceea ce știu să facă și mai ales cât timp? Pe scurt, este vorba despre combaterea declinului biodiversității și punerea la punct a unui nou sistem alimentar, sănătos și durabil.

Prima linie directoare este cea privind biodiversitatea, cu scopul declarat de a readuce natura în viața europenilor, chiar dacă până acum nu am trăit înfășurați în folii de plastic. Să vedem și argumentele, în primul rând ceea ce Comisia Europeană numește ”utilizarea nesustenabilă a terenurilor și a mării, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive”. Probabil că oricine poate spune, fără să greșească prea mult, că orice lucrare agricolă poate fi considerată o intervenție, uneori chiar brutală, asupra pământului, deși acest lucru se întâmplă de mii de ani. Nu poți pur și simplu să arunci cu semințe peste câmp și să te aștepți la recolte impresionante. Cu astfel de considerații și argumente, poate că ar fi mai bine să nu mai deranjăm pământurile de nici un fel și să veghem cu toții de pe margine la refacerea humusului și a populațiilor de insecte și bacterii. Nu există fermier adevărat care să lucreze pământul cu dușmănie pentru că pur și simplu știe că va avea nevoie de el și la anul, și peste doi ani, și așa mai departe. Da, e adevărat că fermierul folosește și utilaje, și tot felul de chimicale; dar este același fermier căruia i s-a strigat mereu în ureche că are responsabilitatea să hrănească zeci de milioane de oameni, și asta încontinuu. Ba chiat fiecare fermier are grijă să nu secătuiască terenul, iar multe dintre tratamente sunt făcute pentru a completa lipsurile adunate în zeci și zeci de ani de agricultură.

Mă rog, să vedem care sunt propunerile Comisiei, care sigur devin obligatorii în scurt timp. Strategia referitoare la biodiversitate propune stabilirea unor obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor deteriorate; îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor protejate din spațiul comunitar; readucerea polenizatorilor pe terenurile agricole, reducerea poluării, ”înverzirea” orașelor noastre și consolidarea agriculturii ecologice. Acestea, alături de alte idei care pot apărea de acum înainte, ar trebui să transforme aproape o treime din terenurile și mările Europei în zone protejate gestionate eficient. De asemenea, ar urma ca acțiunile să permită, pentru cel puțin 10 % din suprafața agricolă, revenirea la elemente de peisaj bogate în diversitate. Cu mările, mai vorbim, dar cu terenurile agricole ce nu e în regulă în România? Că majoritatea sunt considerate printre cele mai mănoase din zonă, iar cu biodiversitatea nu stăm prea rău din moment ce iar vedem dropii în România. Și dacă o pasăre considerată dispărută de la noi poate fi zărită în tot mai multe zone din România, nu înseamnă oare că cei care fac agricultură au cam refăcut biodiversitatea, sau măcar o parte a acesteia?

Să vedem însă și partea bună, cea ducătoare de bani. Comisia vrea să cheltuiască câte 20 de miliarde de euro pe an pentru acțiuni care să mărească biodiversitatea. Ok, numai că banii trebuie luați de undeva, iar oficialii europeni nu s-au înțeles deocamdată nici asupra viitorului buget comun. Așa că miliardele de euro vor veni doar în parte de la bugetul Uniunii Europene, nu cunoaștem procentul; restul, din, atenție finanțare națională și privată. Adică din bugetele naționale, deja secătuite de pandemie și secetă, dar și de la fermieri, de ce nu?

Pentru moment, ajunge cu biodiversitatea, să vedem cum este cu mâncarea, adică punerea la punct a unui nou sistem alimentar, sănătos și durabil prin strategia ”De la fermă la consumator”. După ce Uniunea și-a rezolvat, spune ea, problema accesului la alimente pe continent (deși mai sunt mult prea mulți copiii care se culcă flămânzi, chiar și în România), acum urmează un nou viitor luminos, dar de culoare mai verde, măcar în parte. Noul plan are și obiective pe măsură, deși despre o parte dintre ele tot auzim de câțiva ani încoace, ceea ce înseamnă că fie nu sunt destul de convingătoare, fie nu pot fi puse în practică acum. Așadar, aflăm din nou că strategia ”De la fermă la consumator” va reduce amprenta de mediu și climatică a sistemului alimentar al Uniunii și va consolida reziliența acestuia, protejând sănătatea cetățenilor și asigurând subzistența operatorilor economici. Rămân la părerea că cea mai mare reducere a amprentei de mediu poate fi obținută prin renunțarea la orice fel de activitate economică; ba chiar poate ar trebui nici să nu mai mergem nicăieri și să nu mai respirăm, iar rezultatele ar fi spectaculoase. Una peste alta, Uniunea Europeană își propune să scadă cu 50 % folosirea pesticidelor, plus o reducere cu cel puțin 20 % a utilizării îngrășămintelor, o reducere cu 50 % a vânzărilor de antimicrobiene utilizate pentru animalele de fermă și acvacultură, precum și atingerea obiectivului de a consacra 25 % din terenurile agricole agriculturii ecologice. Așa că vă sfătuiesc, fără o analiză serioasă, de perspectivă, să ”învățați” să nu mai folosiți astfel de substanțe. Știu, unii o să spună că nu se poate face agricultură în România fără un astfel de aport, că recoltele vor avea de suferit, și calitativ, și cantitativ. Cred că au dreptate, dar dacă Uniunea spune altfel, ce să faci?

Autor: Cătălin Lența