Produsele locale, fabricate într-o regiune sau alta, vor fi vândute în spații speciale în rețelele de magazine din Bulgaria, a decis guvernul de la Sofia. Autoritățile spun că este o măsură care îi va ajuta pe micii producători să treacă peste dificultățile provocate de epidemia de coronavirus. 

Produsele alimentare vizate de decizie sunt lapte şi produse lactate, carne proaspătă, pește, ouăle, fructe şi legume de sezon, dar și miere. Executivul bulgar definește producătorul local drept cel care operează în acelaşi district administrativ cu supermarketul în cauză, dar şi în oricare dintre districtele administrative vecine.

Decretul guvernului bulgar obligă marile magazine să aibă la raft produse alimentare fabricate în regiunile în care se află spațiile comerciale respective. Ministerul Agriculturii de la Sofia transmite că, de acum înainte, va fi obligatorie afișarea în supermarketuri a unor anunţuri în care să scrie că produsele alimentare respective au fost produse la nivel local. 

Decizia îi obligă pe retaileri să aloce spaţiu ”suficient” pentru alimentele produse în plan local, dar nu stabilește și care este suprafața minimă sau care este termenul la care obligația intră în vigoare.

În România, o inițiativă oarecum asemănătoare – Legea 321/2009, modificată mai târziu, și care privea comercializarea produselor alimentare, a fost puternic contestată de unii comercianți și chiar reclamată la Comisia Europeană, fără să lămurească lucrurile până la ora actuală.

Autor: Cătălin Lența