Starea viitoare a agriculturii din România ține în bună parte și de educație, constată ministrul Adrian Oros, care spune că vânzarea și consumul de produse ecologice locale şi de mâncare românească depinde de ceea ce numește ”consumatorul responsabil”. Frumoasă aserțiune, doar că educație în acest sens nu prea se face pe nicăieri, iar de cursuri în domeniul acesta nu are rost să pomenim…pentru că nu sunt.

Și asta se întâmplă într-o țară care va trebui, conform previziunilor Uniunii Europene, să cultive 25% din pământuri în sistem bio. Sau, conform declarațiilor Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, se propune ”creșterea ponderii agriculturii ecologice și a peisajelor bogate în biodiversitate pe terenurile agricole”. În 2030, nu mai târziu, că dacă nu, ar putea fi probleme cu banii veniți de la Bruxelles. Idilic, încurajator, dar și puțin îngrijorător pentru cei mai mulți dintre fermieri, care știu că trecerea de la culturile clasice la cele bio înseamnă foarte mulți bani și producții mai mici, fără a avea însă o garanție privind vânzarea tuturor produselor. Anticipând speculativ, ne putem închipui un sfert din Europa, nu peste mult timp, cultivată numai după norme ecologice stricte. Asta înseamnă că statele comunitare își vor produce în mare măsură necesarul de astfel de alimente, așa că vor cumpăra mai puțin de peste granițe. Iar alimentele eco din România nu vor mai fi la fel de căutate ca acum, ceea ce înseamnă că fermierii vor fi ”obligați” să le vândă în piețele de la noi. Dar cui? Unei populații care, deși își dorește să mănânce mai sănătos și să trăiască mai mult, are destule probleme în a-și plăti la timp facturile vitale?

Ne întoarcem astfel la declarația ministrului Oros. ”Noi deja am îmbrăţişat această idee a promovării produselor ecologice şi scriem şi un proiect de lege. Să creăm o piaţă din piaţa publică pentru produsele locale, produsele ecologice. În primă fază, mai ales că sunt şi nişte decizii ale Comisiei Europene, ca măcar în şcoli – să începem în şcoli şi apoi în alte zone publice – să fie obligaţi să folosească aceste produse ecologice locale şi tradiţionale”. Curaj, domnilor guvernați, terminați de scris proiectul de lege și apoi mergeți cu el în capitalele Europei, pentru susținere și aprobare. Că aliați s-ar mai găsi. De exemplu, în Cehia, țară care are mari ambiții ”naționaliste” în domeniul alimentar. Așa că partidul aflat la putere lucrează acum la un proiect legislativ care să ducă la autosuficiență alimentară, descurajând importurile. În plus, retailerii ar urma să fie obligați ca în numai 7 (șapte) ani să aibă pe rafturi 85 de procente din mâncare de producție locală. În România a fost 51% și ce scandal a fost…

Revenind la Praga, formațiunea politică a premierului, alături de un partid mai de dreapra, anunță că noua lege ar fi impusă de recenta pandemie, care a arătat că Cehia trebuie să devină suverană și autosuficientă în domeniul alimentar. Iar explicațiile pentru acest demers nu au întârziat, aducând aminte chiar de principii europene, așa cum este lanțul scurt de aprovizionare. ”Mâncarea nu ar mai trebui să parcurgă mii de kilometri cu camionul”, afirmă ministrul ceh agriculturii, Miroslav Toman. Corect, numai că imediat au și apărut replici și critici. ”Fermele mici nu au capacitatea de a fi furnizorii supermarketurilor din toată ţara”, explică liderul uni partid de centru-dreapta, evident mai puțin prieten cu formațiunea premierului. De asemenea, Camera de Comerț a Cehiei spune că proiectul ar fi ”o intervenţie a statului inadmisibilă”, ce ar perturba piețele, falimentând mulți comercianți mici și ducând la o scădere a calității alimentelor. Iar rețelele de magazine transmit că 40 până la 70 la sută din ce vând este din producție locală. Trebuie spus că, în ciuda unei agriculturi performante, Cehia depinde în mare măsură de importuri și comerț intracomunitar, și asta chiar pentru alimentele de bază, între care carnea de pasăre, cea de porc, fructe și legume.

Nu vi se pare că, în privința aprovizionării pieței, situația din Cehia cam seamănă cu aceea din România? Dorințe plus potențial nu înseamnă însă automat împlinirea visurilor de autosuficiență alimentară. Trebuie să fim mai ”deștepți” ca să nu ”supărăm” pe cineva la Bruxelles, astfel încât Bucureștiul să poată promova cu adevărat interesele fermierilor și producătorilor locali. Pentru că, să recunoaștem, rezultatele de până acum sunt modeste. Nu ajunge să te plimbi pe la târguri cu salamul de Sibiu, telemeaua de Ibănești sau magiunul de Topoloveni. Impactul unor astfel de acțiuni de public relations nu prea se vede în vânzări și exporturi. Sau poate trebuie să mărim oferta, că România nu produce doar 5 – 6 alimente bune. Să facem, domnule ministru Oros, ceea ce spuneți că veți face – să notificăm la Bruxelles scheme de calitate.Adică, și am să citez din nou din declarațiile șefului de la agricultură, ”pe scheme de calitate – produs tradiţional, produs local, produs etic – poţi să vinzi produsele tale demonstrând că este un lanţ scurt, că nu poluezi, astfel încât să îţi favorizezi produsele locale. Noi am notificat până acum produs tradiţional ca schemă de calitate naţională şi europeană. Am primit avizul de la CE, durează luni de zile, dar trebuie să insişti şi avem notificat schemă de calitate premium, schemă de calitate garantată şi schemă de reţetă consacrată veche. Şi mai avem încă două scheme (în lucru – n.r.): produs local şi produs etic”. Adică avem idei, avem și căi legale, avem și oameni care să facă ce trebuie făcut. Și atunci de ce nu avem în magazine mai multe produse românești?

Autor: Cătălin Lența